Oricine intră pe terenul central de la Wimbledon nu poate să nu treacă pe lângă faimoasele rânduri ale lui Rudyard Kipling inscripționate deasupra intrării: „De-ntâmpini și Triumful și Dezastrul / Tratând pe acești doi impostori la fel”. Boris Becker și-a făcut prima apariție triumfală aici în 1985, la doar 17 ani, și a devenit cel mai tânăr jucător încoronat vreodată campion. 34 de ani mai târziu, când problemele sale financiare au devenit un caz juridic, el se întoarce pentru documentarul lui Alex Gibney în „probabil singurul loc pe care îl iubesc” și se oprește gânditor în fața acestui motto. Filmul superb structurat al lui Gibney vorbește despre precizie și acuratețe, despre a deține controlul – sau cel puțin despre a stăpâni trucurile psihologice pentru a părea astfel – despre suișuri și coborâșuri și despre linia fină care separă (auto)decepția de realitate. Colegii de drum au și ei un cuvânt de spus – de la ironicul Ion Țiriac la spiritualul John McEnroe. O călătorie a autodescoperirii despre, de către și alături de cineva care iubește jocul.

Anyone walking onto Wimbledon’s central court cannot avoid passing Rudyard Kipling’s famous lines emblazoned above the entrance: “If you can handle victory and defeat / And treat those two imposters just the same”. Boris Becker made his first triumphant appearance here in 1985 at sweet 17 and went on to become the youngest player ever to be crowned champion. Thirty-four years later, when his financial problems have become a legal case, he returns for Alex Gibney’s documentary to “perhaps the only place I love” and pauses thoughtfully in front of this motto. Gibney’s brilliantly structured film is about precision and accuracy, about being in control – or at least mastering the psychological tricks to appear so – about ups and downs and the fine line that separates (self) deception from reality. Fellow travelers also have their say – from the ironic Ion Țiriac to the witty John McEnroe. A journey of self-discovery about, by and with someone who loves the game.